Suferim de inhibare cronica. Suntem in stare  in fiecare zi sa ne mai omoram cate putin din vise, din inocenta, din optimism.

Prea-plinul de zambete si de incredere din copilarie seaca putin cate putin pe motiv ca “viata-i grea”, nu e o joaca de copii. Ce nu inteleg eu este de ce viata asta grea nu ne indarjeste sa ii aratam noi ei. Sa ii aratam ca putem sa ridicam de fiecare data privirea din pamant cand mergem pe strada, sa ii aratam ca putem saluta cu un zambet pe buze, sa ii aratam ca putem imbraca haine de alte culori decat  negru si gri, sa ii aratam ca oricat de chinuite ne-ar fi mintea si trupul, sufletul ne este nepatat.

Femeia visurilor mele este senina. Are constiinta impacata, o lada plina de fotografii cu piscuri inzapezite, copii mancand vata pe bat si piramide scaldate-n soare. Femeia visurilor mele are luminite in ochi si vibreaza de energie si incredere. Nu tine minte raul, a uitat demult ca i-ai vorbit  zeflemitor. Stie sa iti ceara iertare. Apoi stie sa nu mai greseasca. Femeia visurilor mele iese pe usa radiind de frumusete si nu pune un strop de fard  pe fata. Azi stie ca e frumoasa si fara “artificii”. Imprastie zambete sincere, dar nu e naiva, nici credula. Are in piept o brosa colorata si in cap planuri mari. Dar nu este trufasa. Stie sa aiba rabdare. Stie sa asculte.

A lasat intr-un ungher prafuit al podului ochelarii de cal, chiar langa cutia cu reguli rigide si sacul cu inhibitii. Femeia visurilor mele nu se schimba pentru altii. Se bucura ca un copil de o cana fierbinte de cacao cu lapte si isi suna prietenii doar ca sa ii intrebe ce mai fac, fara niciun alt motiv. Se enerveaza pentru exact 2 secunde, ca apoi sa uite de ce s-a burzuluit.

Ehe, drumul e lung, “viata-i grea” (cat detest cuvintele astea!), dar, intr-o zi, o sa devin persoana visurilor mele.

Cea mai mare curiozitate a spaniolilor in ceea ce ma priveste a fost “unde am invatat spaniola?”.  Trompele lui Eustache din urechile mele au devenit alergice la intrebarea asta…  Am hotarat sa raspund sec: “Din telenovele” pana voi fi auzit altceva mai istet si original.  Adica, serios, alta curiozitate despre studentu´ roman venit in tara ta nu ai?

Eiii, dar din ciclul: “Ai grija ce iti doresti pentru ca s-ar putea sa te plezneasca peste ochi”, am fost intrebata la un moment dat- si fara sa aud mai intai “De unde stii spaniola?”- care este cuvantul meu preferat in castellana. Pauza de cateva secunde. Cum sa fi anticipat o asemenea intrebare?

Imi amintesc ca in liceu a trebuit sa scriu un referat la engleza despre cuvantul care imi place cel mai mult. Si am ales atunci “serendipity“. (Apropo de asta, imi dau seama ca imi este tare dor de vremea referatelor, de perioada tezelor si de liceu…cred ca totul era mai simplu atunci). Mi-a iesit un text de 2 pagini si 4 randuri despre acest cuvant.

Inca nu stiu care este cuvantul cel mai drag auzului meu din romana. Greu de ales. Ar putea fi cozonac sau minune, puf, ciocolata, mama, inorog, miere. Ar putea foarte bine sa fie “ploaie”, pentru ca il rostesti cu o leneveala tandra a limbii, sau ” pişcăcios” pentru gustul de sampanie pe care ti-l lasa in gura.  Nu imi este clar daca vorba cea mai draga este aleasa pe datorita semnificatiei sau pur si simplu datorita sonoritatii. Cred ca este o combinatie intre cele doua.

De acord, viata mea si a celor din jur poate continua linistita si fara sa ma hotarasc care este cuvantul meu preferat. Asa cum mi-am dovedit ca pot trai bine-mersi si fara sa stiu daca lumina din frigider este aprinsa tot timpul sau se aprinde numai cand deschid usa, dilema pe care o aveam pe la 4 ani.

Am raspuns “Manantial” (“izvor”).

Am 23 de ani (de 9 zile ), o mana de prietene minunate, un pumn de prieteni grozavi (si nu intra multi intr-un pumn, dar stiu ca ma pot baza pe ei oricand!) si toata viata inainte.

Concluzie: Intru in “Top 3 cei mai bogati oameni din lume”.

Vă povesteam aici de mirobolantul şi originalul post tv NovaSat, fără de care vieţile humorenilor ar fi mai lipsite de informaţie şi de culoare.

Am “cules” şi o urare emoţionantă, aşa, ca de început de an. Din ciclul “Nu tot românul s-a născut poet” vă prezentăm:

“Călca-te-ar trenul fericirii

Trăzni-te-ar fulgerul iubirii,

Să-ţi cadă-n cap un sac cu bani

La anu’ şi la mulţi ani! De la Viorica pentru familia Xulescu”.

Unde e şi CNA-ul atunci când ai nevoie de el? Asta-i violenţă curată.

Dap, iată-mă în ajun de ajun de An Nou scriind pe blog. Parca aş vrea la săniuş- şi am pârtie. De fapt, pot să fac câte o pârtie pe fiecare deal din împrejurimi. Dar nu am suflet pentru asta. Sau, mai puţin poetic spus, nu am chef… Gaşca mea este, hmmm, cum să spun… împrăştiată care-n \’ncotro. Eu sunt tot acasă… şi dacă sunt acasă, mai trag din când în când cu ochiul la televizor. Ce mi-a fost dat să văd azi? Ceva haios care să îmi amintească de faptul că trăim într-o lume colorată şi plină de contradicţii şi surprize.

Să vă explic: postul de televiziune local NovaSat este acel tip de post tv care difuzează în permanenţă anunţuri. De toate pentru toţi: posturi disponibile în zonă, mesaje de felicitare pentru aniversări, vânzări şi cumpărări, aţi prins ideea. Pe fundal se aude radio Info Pro. Ei bine, azi am nimerit pe NovaSat la secţiunea de necrologuri. Nimic neobişnuit până aici. Doar că pe fundal se auzea \”Gaşca mea\” al celor de la Hi-Q.

Mă întreb: cât de ironic/sadic este să citeşti pe ecran: \”Condoleanţe familiei îndoliate etc.\” şi în urechi să-ţi duduie \”Gaşca mea nu poate să stea liniştită/ Nicio clipă\”? Ooo, ba eu cred că s-a liniştit şi încă de tot… Cât despre \”Hai şi tu dacă simţi aşa…\”, no thanks!