Suferim de inhibare cronica. Suntem in stare  in fiecare zi sa ne mai omoram cate putin din vise, din inocenta, din optimism.

Prea-plinul de zambete si de incredere din copilarie seaca putin cate putin pe motiv ca “viata-i grea”, nu e o joaca de copii. Ce nu inteleg eu este de ce viata asta grea nu ne indarjeste sa ii aratam noi ei. Sa ii aratam ca putem sa ridicam de fiecare data privirea din pamant cand mergem pe strada, sa ii aratam ca putem saluta cu un zambet pe buze, sa ii aratam ca putem imbraca haine de alte culori decat  negru si gri, sa ii aratam ca oricat de chinuite ne-ar fi mintea si trupul, sufletul ne este nepatat.

Femeia visurilor mele este senina. Are constiinta impacata, o lada plina de fotografii cu piscuri inzapezite, copii mancand vata pe bat si piramide scaldate-n soare. Femeia visurilor mele are luminite in ochi si vibreaza de energie si incredere. Nu tine minte raul, a uitat demult ca i-ai vorbit  zeflemitor. Stie sa iti ceara iertare. Apoi stie sa nu mai greseasca. Femeia visurilor mele iese pe usa radiind de frumusete si nu pune un strop de fard  pe fata. Azi stie ca e frumoasa si fara “artificii”. Imprastie zambete sincere, dar nu e naiva, nici credula. Are in piept o brosa colorata si in cap planuri mari. Dar nu este trufasa. Stie sa aiba rabdare. Stie sa asculte.

A lasat intr-un ungher prafuit al podului ochelarii de cal, chiar langa cutia cu reguli rigide si sacul cu inhibitii. Femeia visurilor mele nu se schimba pentru altii. Se bucura ca un copil de o cana fierbinte de cacao cu lapte si isi suna prietenii doar ca sa ii intrebe ce mai fac, fara niciun alt motiv. Se enerveaza pentru exact 2 secunde, ca apoi sa uite de ce s-a burzuluit.

Ehe, drumul e lung, “viata-i grea” (cat detest cuvintele astea!), dar, intr-o zi, o sa devin persoana visurilor mele.

Cea mai mare curiozitate a spaniolilor in ceea ce ma priveste a fost “unde am invatat spaniola?”.  Trompele lui Eustache din urechile mele au devenit alergice la intrebarea asta…  Am hotarat sa raspund sec: “Din telenovele” pana voi fi auzit altceva mai istet si original.  Adica, serios, alta curiozitate despre studentu´ roman venit in tara ta nu ai?

Eiii, dar din ciclul: “Ai grija ce iti doresti pentru ca s-ar putea sa te plezneasca peste ochi”, am fost intrebata la un moment dat- si fara sa aud mai intai “De unde stii spaniola?”- care este cuvantul meu preferat in castellana. Pauza de cateva secunde. Cum sa fi anticipat o asemenea intrebare?

Imi amintesc ca in liceu a trebuit sa scriu un referat la engleza despre cuvantul care imi place cel mai mult. Si am ales atunci “serendipity“. (Apropo de asta, imi dau seama ca imi este tare dor de vremea referatelor, de perioada tezelor si de liceu…cred ca totul era mai simplu atunci). Mi-a iesit un text de 2 pagini si 4 randuri despre acest cuvant.

Inca nu stiu care este cuvantul cel mai drag auzului meu din romana. Greu de ales. Ar putea fi cozonac sau minune, puf, ciocolata, mama, inorog, miere. Ar putea foarte bine sa fie “ploaie”, pentru ca il rostesti cu o leneveala tandra a limbii, sau ” pişcăcios” pentru gustul de sampanie pe care ti-l lasa in gura.  Nu imi este clar daca vorba cea mai draga este aleasa pe datorita semnificatiei sau pur si simplu datorita sonoritatii. Cred ca este o combinatie intre cele doua.

De acord, viata mea si a celor din jur poate continua linistita si fara sa ma hotarasc care este cuvantul meu preferat. Asa cum mi-am dovedit ca pot trai bine-mersi si fara sa stiu daca lumina din frigider este aprinsa tot timpul sau se aprinde numai cand deschid usa, dilema pe care o aveam pe la 4 ani.

Am raspuns “Manantial” (“izvor”).

Am 23 de ani (de 9 zile ), o mana de prietene minunate, un pumn de prieteni grozavi (si nu intra multi intr-un pumn, dar stiu ca ma pot baza pe ei oricand!) si toata viata inainte.

Concluzie: Intru in “Top 3 cei mai bogati oameni din lume”.

Vă povesteam aici de mirobolantul şi originalul post tv NovaSat, fără de care vieţile humorenilor ar fi mai lipsite de informaţie şi de culoare.

Am “cules” şi o urare emoţionantă, aşa, ca de început de an. Din ciclul “Nu tot românul s-a născut poet” vă prezentăm:

“Călca-te-ar trenul fericirii

Trăzni-te-ar fulgerul iubirii,

Să-ţi cadă-n cap un sac cu bani

La anu’ şi la mulţi ani! De la Viorica pentru familia Xulescu”.

Unde e şi CNA-ul atunci când ai nevoie de el? Asta-i violenţă curată.

Dap, iată-mă în ajun de ajun de An Nou scriind pe blog. Parca aş vrea la săniuş- şi am pârtie. De fapt, pot să fac câte o pârtie pe fiecare deal din împrejurimi. Dar nu am suflet pentru asta. Sau, mai puţin poetic spus, nu am chef… Gaşca mea este, hmmm, cum să spun… împrăştiată care-n \’ncotro. Eu sunt tot acasă… şi dacă sunt acasă, mai trag din când în când cu ochiul la televizor. Ce mi-a fost dat să văd azi? Ceva haios care să îmi amintească de faptul că trăim într-o lume colorată şi plină de contradicţii şi surprize.

Să vă explic: postul de televiziune local NovaSat este acel tip de post tv care difuzează în permanenţă anunţuri. De toate pentru toţi: posturi disponibile în zonă, mesaje de felicitare pentru aniversări, vânzări şi cumpărări, aţi prins ideea. Pe fundal se aude radio Info Pro. Ei bine, azi am nimerit pe NovaSat la secţiunea de necrologuri. Nimic neobişnuit până aici. Doar că pe fundal se auzea \”Gaşca mea\” al celor de la Hi-Q.

Mă întreb: cât de ironic/sadic este să citeşti pe ecran: \”Condoleanţe familiei îndoliate etc.\” şi în urechi să-ţi duduie \”Gaşca mea nu poate să stea liniştită/ Nicio clipă\”? Ooo, ba eu cred că s-a liniştit şi încă de tot… Cât despre \”Hai şi tu dacă simţi aşa…\”, no thanks!

…că ai un singur ficat! Ai grijă de el!“

Inspirat mesajul imprimat pe tricoul lui Andi Moisescu, pe care l-a purtat în emisiunea “ApropoTV” de duminica trecută; mai pregnant şi mai original decât “Sărbători fericite” sau “Ho-ho-ho!”.

Emisiunea îmi place… îmi place tonul îndreptăţit zeflemitor al comentariilor sau cum îşi dau cu părerea unii şi alţii despre spoturi publicitare sau “colegi de breaslă”.

În ediţia de duminică am aflat care sunt cele mai “profitabile” patru hituri/”hituri” ale muzicii româneşti. Asta pentru că fiecare artist din România a avut la un moment dat o clipă de inspiraţie divină în care a compus melodia ce avea să îi schimbe statutul, grosimea portofelului şi să-l transforme dintr-un neica-nimeni sau dintr-o legendă uitată într-o prezenţă aproape obsedantă la radiouri, televiziuni, deci în vieţile noastre .

Iată care sunt cele mai “bănoase” patru hituri din muzica autohtonă de după 1990:

Locul 4: Liberă la mare- Andre

Locul 3: Oooooooooooooooo(ooooooo…)f, viaţa mea- Costi Ioniţă şi Adrian Copilul Minune, alias Adrian Minune şi, mai nou, Adi de Vito.

Locul 2: Ţi-am dat un inel- Holograf.

Locul 1: (sunt convinsă că vă aşteptaţi la asta!) Dragostea din tei- O-Zone (apare pe Wiki!!!)

Scriam aici despre cea mai ciudată combinaţie de termeni tastaţi într-un motor de căutare ce a condus către blogul meu şi am promis că stau cu ochii pe statistici. Ei, bine, am descoperit următoarea alăturare comico-tragică de astfel de cuvinte: “adidaşi aurii de (sic!) bărbaţi“. Când am citit prima oară expresia, imaginea ce mi s-a format în minte a fost cea a unor adidaţi mărimea 42 pe puţin, strălucind de îţi iau ochii, de parcă bărbatul s-ar fi încălţat cu două aparate de sudură…în funcţiune.

O fi el Crăciunul şi om vrea să ne întrecem în cadouri care mai de care mai originale, dar iubitul meu nu va purta adidaşi aurii, nici dăruiţi de mine, nici primiţi de la altcineva, nici cumpăraţi de el. Îmi pare rău pentru pretendenţii mei care ar putea să aibă asemenea gusturi…

*

Mai mult decât oricare altă sărbătoare, Crăciunul naşte în noi dorinţa de a fi mai blânzi, mai calzi, de a iubi mai intens, de a o arăta mai des. Nu ştiu cum se face, dar cu siguranţă aşa este!

Nu este un moment ideal pentru dragoste şi apropiere… sunt binevenite oricând. De Crăciun, însă pare că totul se amplifică.

“În viaţă există momente când Dumnezeu trage un macaz cosmic, mişcând şinele de sub picioarele noastre, aruncându-ne în direcţii noi, necunoscute. În astfel de momente, doar două lucruri sunt certe: că cel mai bine e să nu ştim ce se află înaintea noastră şi că nu ne putem întoarce”*. Cu toţii trecem prin astfel de clipe. De aceea, pentru mine în acest an, Crăciunul vine atunci când aveam cel mai mult nevoie de el… Îmi lipseau liniştea şi tihna pe care le aduce cu sine, îmi lipseau zâmbetele şi pauza pe care o pune în goana zilnică…

Aveam nevoie să aflu că dragoste există pretutindeni (nu doar acolo unde râvneam eu să fie) şi că ea există sub forme infinite (nu doar aşa cum mi-o imaginam eu). Îţi mulţumsc, Teo, pentru că ne-ai frecat obrajii cu zăpadă (citeşte aici), doar-doar ne-om trezi şi ne-om aminti că de fapt iubire este tot ce vrem să primim şi tot ce avem de dăruit.

Minunile de Crăciun chiar există! Sună a slogan publicitar? Ei bine, avem voie să credem (în) ce vrem, dar să nu vă miraţi dacă în acest an veţi găsi sub brad minunea voastră.

Crăciun Fericit!

*Citat din cartea lui Richard Paul Evans- Floarea-soarelui.

Pentru că mulţi dintre colegii mei m-au întrebat: “Cum e pe acolo pe la tine? A nins?”. Ei, bine, astfel e pe la mine…E zăpadă multă şi nici nu se mai topeşte curând la ce temperaturi de “clănţănit dinţii” sunt…

Îmi pare rău pentru calitatea pozelor, dar luni, când eram prin parcul din oraş, nu aveam decât telefonul la mine…

Leapşa numărul 2… tot mi-a gâdilat orgoliul , la fel ca prima. Deci prietenii fac şi asta: îţi hrănesc orgoliul…hmm…

Dar să nu mă îndepărtez prea mult de subiect. Dănuţ vrea să ştie cu cine şi unde îmi petrec sărbătorile.

Uşor de ghicit dacă e să judecăm după postul Acasă. Da, îmi petrec sărbătorile acasă, unde şi aşa ajung rar. Cu cine: cu cei mai dragi omuleţi din viaţa mea. Ştii, mi-am dat seama că dragostea familiei tale nu variază niciodată. Familia ta nu te iubeşte azi mai mult şi mâine mai puţin, în funcţie de lungimea părului, numărul de kilograme sau în funcţie de salariul pe care îl ai. Şi tocmai acestă constanţă dătătoare de linişte mă face să mă simt bine acasă. O să stăm la masa de Crăciun, o să primim colindători, o să cântăm colinde, o să vină Moşu’…

Cred că Sărbătorile din acest an arată pentru mine aşa cum mi-am dorit.

Într-o zi o să vreau să mă găsească Moş Crăciun în braţele Omului meu drag, în faţa unui şemineu, undeva într-o cabană din cine ştie ce vârf de munte, iar pe fundal să se audă nu Joy to the world ori Silent Night, ci “Can’t help falling in love with you”, ştiţi voi, cea cu “Take my hand, take my whole life too…”.

Aşa, ca într-o reclamă la Jacobs Kronung, gândită special pentru Sărbători.

Ca să nu rup lanţul, dau leapşa mai departe Irinei, lui Mihai şi Steluţei.