Am 23 de ani (de 9 zile :d), o mana de prietene minunate, un pumn de prieteni grozavi (si nu intra multi intr-un pumn, dar stiu ca ma pot baza pe ei oricand!) si toata viata inainte.

Concluzie: Intru in “Top 3 cei mai bogati oameni din lume”.

Vă povesteam aici de mirobolantul şi originalul post tv NovaSat, fără de care vieţile humorenilor ar fi mai lipsite de informaţie şi de culoare.

Am “cules” şi o urare emoţionantă, aşa, ca de început de an. Din ciclul “Nu tot românul s-a născut poet” vă prezentăm:

“Călca-te-ar trenul fericirii

Trăzni-te-ar fulgerul iubirii,

Să-ţi cadă-n cap un sac cu bani

La anu’ şi la mulţi ani! De la Viorica pentru familia Xulescu”.

Unde e şi CNA-ul atunci când ai nevoie de el? Asta-i violenţă curată.

Dap, iată-mă în ajun de ajun de An Nou scriind pe blog. Parca aş vrea la săniuş- şi am pârtie. De fapt, pot să fac câte o pârtie pe fiecare deal din împrejurimi. Dar nu am suflet pentru asta. Sau, mai puţin poetic spus, nu am chef… Gaşca mea este, hmmm, cum să spun… împrăştiată care-n ‘ncotro. Eu sunt tot acasă… şi dacă sunt acasă, mai trag din când în când cu ochiul la televizor. Ce mi-a fost dat să văd azi? Ceva haios care să îmi amintească de faptul că trăim într-o lume colorată şi plină de contradicţii şi surprize.

Să vă explic: postul de televiziune local NovaSat este acel tip de post tv care difuzează în permanenţă anunţuri. De toate pentru toţi: posturi disponibile în zonă, mesaje de felicitare pentru aniversări, vânzări şi cumpărări, aţi prins ideea. Pe fundal se aude radio Info Pro. Ei bine, azi am nimerit pe NovaSat la secţiunea de necrologuri. Nimic neobişnuit până aici. Doar că pe fundal se auzea “Gaşca mea” al celor de la Hi-Q.

Mă întreb: cât de ironic/sadic este să citeşti pe ecran: “Condoleanţe familiei îndoliate etc.” şi în urechi să-ţi duduie “Gaşca mea nu poate să stea liniştită/ Nicio clipă”? Ooo, ba eu cred că s-a liniştit şi încă de tot… Cât despre “Hai şi tu dacă simţi aşa…”, no thanks!

…că ai un singur ficat! Ai grijă de el!“

Inspirat mesajul imprimat pe tricoul lui Andi Moisescu, pe care l-a purtat în emisiunea “ApropoTV” de duminica trecută; mai pregnant şi mai original decât “Sărbători fericite” sau “Ho-ho-ho!”.

Emisiunea îmi place… îmi place tonul îndreptăţit zeflemitor al comentariilor sau cum îşi dau cu părerea unii şi alţii despre spoturi publicitare sau “colegi de breaslă”.

În ediţia de duminică am aflat care sunt cele mai “profitabile” patru hituri/”hituri” ale muzicii româneşti. Asta pentru că fiecare artist din România a avut la un moment dat o clipă de inspiraţie divină în care a compus melodia ce avea să îi schimbe statutul, grosimea portofelului şi să-l transforme dintr-un neica-nimeni sau dintr-o legendă uitată într-o prezenţă aproape obsedantă la radiouri, televiziuni, deci în vieţile noastre .

Iată care sunt cele mai “bănoase” patru hituri din muzica autohtonă de după 1990:

Locul 4: Liberă la mare- Andre

Locul 3: Oooooooooooooooo(ooooooo…)f, viaţa mea- Costi Ioniţă şi Adrian Copilul Minune, alias Adrian Minune şi, mai nou, Adi de Vito.

Locul 2: Ţi-am dat un inel- Holograf.

Locul 1: (sunt convinsă că vă aşteptaţi la asta!) Dragostea din tei- O-Zone (apare pe Wiki!!!)

Scriam aici despre cea mai ciudată combinaţie de termeni tastaţi într-un motor de căutare ce a condus către blogul meu şi am promis că stau cu ochii pe statistici. Ei, bine, am descoperit următoarea alăturare comico-tragică de astfel de cuvinte: “adidaşi aurii de (sic!) bărbaţi“. Când am citit prima oară expresia, imaginea ce mi s-a format în minte a fost cea a unor adidaţi mărimea 42 pe puţin, strălucind de îţi iau ochii, de parcă bărbatul s-ar fi încălţat cu două aparate de sudură…în funcţiune.

O fi el Crăciunul şi om vrea să ne întrecem în cadouri care mai de care mai originale, dar iubitul meu nu va purta adidaşi aurii, nici dăruiţi de mine, nici primiţi de la altcineva, nici cumpăraţi de el. Îmi pare rău pentru pretendenţii mei care ar putea să aibă asemenea gusturi…

*

Mai mult decât oricare altă sărbătoare, Crăciunul naşte în noi dorinţa de a fi mai blânzi, mai calzi, de a iubi mai intens, de a o arăta mai des. Nu ştiu cum se face, dar cu siguranţă aşa este!

Nu este un moment ideal pentru dragoste şi apropiere… sunt binevenite oricând. De Crăciun, însă pare că totul se amplifică.

“În viaţă există momente când Dumnezeu trage un macaz cosmic, mişcând şinele de sub picioarele noastre, aruncându-ne în direcţii noi, necunoscute. În astfel de momente, doar două lucruri sunt certe: că cel mai bine e să nu ştim ce se află înaintea noastră şi că nu ne putem întoarce”*. Cu toţii trecem prin astfel de clipe. De aceea, pentru mine în acest an, Crăciunul vine atunci când aveam cel mai mult nevoie de el… Îmi lipseau liniştea şi tihna pe care le aduce cu sine, îmi lipseau zâmbetele şi pauza pe care o pune în goana zilnică…

Aveam nevoie să aflu că dragoste există pretutindeni (nu doar acolo unde râvneam eu să fie) şi că ea există sub forme infinite (nu doar aşa cum mi-o imaginam eu). Îţi mulţumsc, Teo, pentru că ne-ai frecat obrajii cu zăpadă (citeşte aici), doar-doar ne-om trezi şi ne-om aminti că de fapt iubire este tot ce vrem să primim şi tot ce avem de dăruit.

Minunile de Crăciun chiar există! Sună a slogan publicitar? Ei bine, avem voie să credem (în) ce vrem, dar să nu vă miraţi dacă în acest an veţi găsi sub brad minunea voastră.

Crăciun Fericit!

*Citat din cartea lui Richard Paul Evans- Floarea-soarelui.

Pentru că mulţi dintre colegii mei m-au întrebat: “Cum e pe acolo pe la tine? A nins?”. Ei, bine, astfel e pe la mine…E zăpadă multă şi nici nu se mai topeşte curând la ce temperaturi de “clănţănit dinţii” sunt…

Îmi pare rău pentru calitatea pozelor, dar luni, când eram prin parcul din oraş, nu aveam decât telefonul la mine…

Leapşa numărul 2… tot mi-a gâdilat orgoliul , la fel ca prima. Deci prietenii fac şi asta: îţi hrănesc orgoliul…hmm…

Dar să nu mă îndepărtez prea mult de subiect. Dănuţ vrea să ştie cu cine şi unde îmi petrec sărbătorile.

Uşor de ghicit dacă e să judecăm după postul Acasă. Da, îmi petrec sărbătorile acasă, unde şi aşa ajung rar. Cu cine: cu cei mai dragi omuleţi din viaţa mea. Ştii, mi-am dat seama că dragostea familiei tale nu variază niciodată. Familia ta nu te iubeşte azi mai mult şi mâine mai puţin, în funcţie de lungimea părului, numărul de kilograme sau în funcţie de salariul pe care îl ai. Şi tocmai acestă constanţă dătătoare de linişte mă face să mă simt bine acasă. O să stăm la masa de Crăciun, o să primim colindători, o să cântăm colinde, o să vină Moşu’…

Cred că Sărbătorile din acest an arată pentru mine aşa cum mi-am dorit.

Într-o zi o să vreau să mă găsească Moş Crăciun în braţele Omului meu drag, în faţa unui şemineu, undeva într-o cabană din cine ştie ce vârf de munte, iar pe fundal să se audă nu Joy to the world ori Silent Night, ci “Can’t help falling in love with you”, ştiţi voi, cea cu “Take my hand, take my whole life too…”.

Aşa, ca într-o reclamă la Jacobs Kronung, gândită special pentru Sărbători.

Ca să nu rup lanţul, dau leapşa mai departe Irinei, lui Mihai şi Steluţei.

Cât de tare! Chiar mă simt un omuleţ important! Denisa mi-a trimis prima leapşă! Ruşine mie… am descoperit-o după aproape două săptămâni, dar tot un omuleţ important mă simt… cineva s-a gândit la mine!

Deci, să vorbim despre cadoul preferat de la…Moş Nicolae. Out of date? Nici vorbă! Doar vine în curând celălalt Moş, aşa că rămânem tot în sfera “cadouri”, “dorinţe”, “doruri”…

1. Cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost şi cel mai neaşteptat. Am primit prăjiturica mea preferată, frumos ambalată, de la cineva drag tare. Nu credeam că îşi va mai aminti şi totuşi…

Am primit şi telefon de la Moşu’-mami la prima oră şi asta mi-a înseninat ziua. Am primit şi dulciuri şi fructe pe care numai Moş Nicolae trebuie să le fi lăsat acolo, deoarece în cameră nu mai era decît colega mea .

2. Ce aş fi vrut să primesc? Hmm… cum să o spun fără să sune “şablonistic”? Aş fi vrut să primesc acea îmbrăţişare ce mă umplea de căldură şi de putere, aş fi vrut să îmi găsesc cizmuliţele pline cu garanţia că nu va mai fi nimic urât şi greu şi că singurătatea există doar atâta vreme cât îi permitem noi să existe… Poate la anul sau poate se ocupă Moş Crăciun de asta…

Se spune că acasă este acolo unde îţi este sufletul…

Pentru mine, acasă este la capătul a 8 ore de mers cu Acceleratul 1654. Acasă este locul la care mă gândesc ori de câte ori sunt obosită sau dezamăgită, locul unde ştiu pot să fug şi să mă ascund de fiecare dată când pur si simplu nu mai vreau.

Acasă este linişte, este mama care îţi aduce şosete groase ca să nu îţi fie frig, este locul care te primeşte aşa cum eşti.

Am găsit acasă o iarnă ca în poveşti, cu zăpadă pufoasă, numai bună pentru făcut îngeraşi (ştiţi voi…te laşi pe spate într-un morman de omăt, că aşa se zice fain în Bucovina, apoi te apuci să dai zdravăn din mâini şi picioare şi te ridici cu grijă ca să nu laşi urme şi să strici “opera”).

Acum două luni, peisajul era încă verde şi cerul era limpede. Astăzi, doar alb, un alb strălucitor. Nu spun că miroase a alb (pentru că am fost foarte cârcotaşă şi am facut haz când am auzit prima dată expresia în reclama la Dero Activ parcă…). Cu siguranţă, însă, miroase a iarnă.

Septembrie 2007, Bucşoaia, Suceava.

Decembrie 2006

Decembrie 2007

Nu am de ce să mă plâng: din faţa căminului C din Grozăveşti până Acasă sunt exact 497 de km. Mă gândesc însă la zecile de mii de români de peste hotare ce vor veni acasă de Sărbători. “Generaţia de afară”: Irlanda, Franţa, Canada, Italia, Marea Britanie, Portugalia, poate şi SUA. Al XLI-lea Raport Censis, prezentat la Roma pe 7 decembrie 2007, atestă faptul că anul trecut în Italia erau 342.200 de români. Îmi este greu să cred că cel puţin trei sferturi dintre ei nu îşi doresc să se întoarcă în ţară măcar acum, de Sărbători, şi că o jumatate nu o şi fac. Distanţa Roma-Bucureşti: 1 161,22 kilometri, Roma-Cluj-Napoca: 1 058,28 kilometri, Roma- Iaşi: 1 353,90 kilometri.

Iată de ce eu, cu cei 497 de kilometri ai mei până acasă, sunt o norocoasă.