Pictura între arta, pasiune si sursa de venit

Etichete

, ,

În România anului 2009, statutul de artist nu este clar definit. UNESCO numeşte artist persoana ce creează opere de artă şi, printre altele, se întreţine total sau parţial din munca sa. Oana Bedrulea şi Vasile Busuioc sunt doi pictori din provincie care nu folosesc pictura ca principala sursă de venit. Şi nu pentru că nu ar fi posibil să te întreţii din artă, ci pentru că drumul de la pasiune până la profit în pictură este lung.

Filiala de pictură a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAP) are în prezent în Bucureşti  900 de membri, conform site-ului asociaţiei. În ţară, însă, există numeroşi aspiranţi la statutul oficial de membru UAP.

Oana Bedrulea (20 de ani) este unul dintre ei. Oana este studentă în anul doi la Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi. Pictează din clasa a treia şi pictura, pentru ea, nu mai este doar un hobby. Până în prezent a deschis trei expoziţii personale în oraşul natal, Gura Humorului, din judeţul Suceava.

Pictura, între pasiune şi obiect de studiu

Oana Bedrulea intenţionează să depună dosarul pentru acceptarea în UAP imediat după terminarea facultăţii. Absolvirea unei forme de învăţământ de profil este o condiţie sine qua non pentru ca Uniunea să te ia în evidenţă. O altă cerinţă este să fi avut cel puţin o expoziţie  personală în fiecare an şi să le pui la dispoziţie evaluatorilor imagini ale  tuturor lucrările tale. Continuă lectura

Anunțuri

Carla Szabo: „Secretul unei afaceri? Disciplina şi conştiinţa lucrului bine făcut”

Etichete

, , , ,

Carla Szabo este o prezenţă distinsă şi discretă. Spune despre sine că nu este asemenea  unui creator care stă închis în atelier, într-o mizerie cruntă, pornind de la principiul clasic că artistul trebuie să sufere ca să producă. Creează ca un artist, dar conduce, în acelaşi timp,  şi o afacere.

Carla este creatoare de accesorii. Absolventă a secţiei de Design din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, a început să creeze bijuterii din 2005. Şi-a deschis propria companie în 2002.

Motivul care a determinat-o să pornească o afacere pe cont propriu este simplu: nevoia. „Am lucrat ca liber profesionist, fără să am statut juridic, între 1998 şi 2001, perioadă mai neclară din punct de vedere al vieţii mele profesionale. Am lucrat în publicitate, trecând prin art directing şi design de ambalaj, dar şi în domeniul amenajărilor interioare pentru domeniul public”. În 2002 şi-a făcut o companie ca să poată beneficia de pe urma lucrărilor ei din domeniul publicitar.

În scurt timp Carla Szabo a devenit un brand, dar ea consideră că acest lucru s-a petrecut pe nesimţite şi fără să-l planifice. „Nu bănuiam că atunci când produsele îmi vor fi promovate alături de nume, acesta va dobândi greutatea unui nume de referinţă. Pot să reinventez oricând un altul, deoarece folosirea numelui personal este oarecum o privare de intimitate. Însă, în toată perioada care a trecut, s-a creat o conexiune importantă cu publicul, pe care nu vreau să o întrerup”.

În prezent, produsele Carlei Szabo sunt de două tipuri: cele pe care ea însăşi le imaginează, le creează şi le vinde prin intermediul atelierului personal sau la târguri şi cele care iau naştere la cerere, în urma comenzilor diferitelor companii cu care lucrează. De aici rezultă şi publicuri diferite pentru creaţiile ei. Continuă lectura

Persoana visurilor mele

Etichete

, ,

Suferim de inhibare cronica. Suntem in stare  in fiecare zi sa ne mai omoram cate putin din vise, din inocenta, din optimism.

Prea-plinul de zambete si de incredere din copilarie seaca putin cate putin pe motiv ca „viata-i grea”, nu e o joaca de copii. Ce nu inteleg eu este de ce viata asta grea nu ne indarjeste sa ii aratam noi ei. Sa ii aratam ca putem sa ridicam de fiecare data privirea din pamant cand mergem pe strada, sa ii aratam ca putem saluta cu un zambet pe buze, sa ii aratam ca putem imbraca haine de alte culori decat  negru si gri, sa ii aratam ca oricat de chinuite ne-ar fi mintea si trupul, sufletul ne este nepatat.

Femeia visurilor mele este senina. Are constiinta impacata, o lada plina de fotografii cu piscuri inzapezite, copii mancand vata pe bat si piramide scaldate-n soare. Femeia visurilor mele are luminite in ochi si vibreaza de energie si incredere. Nu tine minte raul, a uitat demult ca i-ai vorbit  zeflemitor. Stie sa iti ceara iertare. Apoi stie sa nu mai greseasca. Femeia visurilor mele iese pe usa radiind de frumusete si nu pune un strop de fard  pe fata. Azi stie ca e frumoasa si fara „artificii”. Imprastie zambete sincere, dar nu e naiva, nici credula. Are in piept o brosa colorata si in cap planuri mari. Dar nu este trufasa. Stie sa aiba rabdare. Stie sa asculte.

A lasat intr-un ungher prafuit al podului ochelarii de cal, chiar langa cutia cu reguli rigide si sacul cu inhibitii. Femeia visurilor mele nu se schimba pentru altii. Se bucura ca un copil de o cana fierbinte de cacao cu lapte si isi suna prietenii doar ca sa ii intrebe ce mai fac, fara niciun alt motiv. Se enerveaza pentru exact 2 secunde, ca apoi sa uite de ce s-a burzuluit.

Ehe, drumul e lung, „viata-i grea” (cat detest cuvintele astea!), dar, intr-o zi, o sa devin persoana visurilor mele.

Cuvântul preferat

Etichete

, ,

Cea mai mare curiozitate a spaniolilor in ceea ce ma priveste a fost „unde am invatat spaniola?”.  Trompele lui Eustache din urechile mele au devenit alergice la intrebarea asta…  Am hotarat sa raspund sec: „Din telenovele” pana voi fi auzit altceva mai istet si original.  Adica, serios, alta curiozitate despre studentu´ roman venit in tara ta nu ai?

Eiii, dar din ciclul: „Ai grija ce iti doresti pentru ca s-ar putea sa te plezneasca peste ochi”, am fost intrebata la un moment dat- si fara sa aud mai intai „De unde stii spaniola?”- care este cuvantul meu preferat in castellana. Pauza de cateva secunde. Cum sa fi anticipat o asemenea intrebare?

Imi amintesc ca in liceu a trebuit sa scriu un referat la engleza despre cuvantul care imi place cel mai mult. Si am ales atunci „serendipity„. (Apropo de asta, imi dau seama ca imi este tare dor de vremea referatelor, de perioada tezelor si de liceu…cred ca totul era mai simplu atunci). Mi-a iesit un text de 2 pagini si 4 randuri despre acest cuvant.

Inca nu stiu care este cuvantul cel mai drag auzului meu din romana. Greu de ales. Ar putea fi cozonac sau minune, puf, ciocolata, mama, inorog, miere. Ar putea foarte bine sa fie „ploaie”, pentru ca il rostesti cu o leneveala tandra a limbii, sau ” pişcăcios” pentru gustul de sampanie pe care ti-l lasa in gura.  Nu imi este clar daca vorba cea mai draga este aleasa pe datorita semnificatiei sau pur si simplu datorita sonoritatii. Cred ca este o combinatie intre cele doua.

De acord, viata mea si a celor din jur poate continua linistita si fara sa ma hotarasc care este cuvantul meu preferat. Asa cum mi-am dovedit ca pot trai bine-mersi si fara sa stiu daca lumina din frigider este aprinsa tot timpul sau se aprinde numai cand deschid usa, dilema pe care o aveam pe la 4 ani.

Am raspuns „Manantial” („izvor”).