Etichete

, ,

În România anului 2009, statutul de artist nu este clar definit. UNESCO numeşte artist persoana ce creează opere de artă şi, printre altele, se întreţine total sau parţial din munca sa. Oana Bedrulea şi Vasile Busuioc sunt doi pictori din provincie care nu folosesc pictura ca principala sursă de venit. Şi nu pentru că nu ar fi posibil să te întreţii din artă, ci pentru că drumul de la pasiune până la profit în pictură este lung.

Filiala de pictură a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAP) are în prezent în Bucureşti  900 de membri, conform site-ului asociaţiei. În ţară, însă, există numeroşi aspiranţi la statutul oficial de membru UAP.

Oana Bedrulea (20 de ani) este unul dintre ei. Oana este studentă în anul doi la Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi. Pictează din clasa a treia şi pictura, pentru ea, nu mai este doar un hobby. Până în prezent a deschis trei expoziţii personale în oraşul natal, Gura Humorului, din judeţul Suceava.

Pictura, între pasiune şi obiect de studiu

Oana Bedrulea intenţionează să depună dosarul pentru acceptarea în UAP imediat după terminarea facultăţii. Absolvirea unei forme de învăţământ de profil este o condiţie sine qua non pentru ca Uniunea să te ia în evidenţă. O altă cerinţă este să fi avut cel puţin o expoziţie  personală în fiecare an şi să le pui la dispoziţie evaluatorilor imagini ale  tuturor lucrările tale.

Oana îşi doreşte să devină membră a UAP Suceava deoarece, consideră ea, există avantaje. În primul rând, ca membru al Uniunii, ar beneficia de spaţii de expoziţie gratuite, aspect foarte important în condiţiile în care uneori artista a plătit pentru a expune chiar şi 10% din preţul fiecărei lucrări vândute.

Înainte să fie o meserie, pictura este o îndeletnicire costisitoare. Materialele costă mult, mai ales că la facultate, spune Oana, pretenţiile cresc faţă de nivelul liceului. „Profesorii ne spun că orice lucrare pe care o începem poate deveni o capodoperă, de aceea ne depunctează dacă nu folosim materialele corespunzătoare. Pentru icoane, de exemplu, folosim lemn de tei, iar o placă de format A4 din acest material costă 60 de lei”.

Oana a început să expună în 2007 şi a continuat să o facă şi în următorii doi ani. Toate cele trei expoziţii au fost cu vânzare. Atunci când trebuie să stabilească preţul lucrărilor sale, Oana recunoaşte că este subiectivă. Lucrările la care ţine cel mai mult au preţurile cele mai mari, în speranţa că nu va fi nevoită să se despartă de ele. „Bineînţeles că se vând şi acelea, iar uneori ajung chiar peste hotare”. Tablourile Oanei au preţuri pornind de la 75 de euro, dar nu au depăşit până acum 300 de euro.

Dintre cele 96 de lucrări expuse în cei trei ani, în 2007 Oana a vândut 15 tablouri, iar în 2009 numai 8. „Este cu siguranţă o consecinţă a crizei economice, cu toate că preţul este adaptat pieţei pe care mă prezint. Dacă aş expune într-un oraş mare, nu în Gura Humorului care are 15.000 de locuitori, cu siguranţă preţurile ar fi altele şi vânzările, de asemenea”.

Expoziţia din vara lui 2009 din oraşul sucevean va ajunge şi la Iaşi, dar Oana a vrut să expună mai întâi în oraşul natal, în semn de apreciere pentru oamenii care au contribuit la formarea ei ca pictor.

Artista este optimistă cu privire la posibilitatea de a se întreţine din pictură. „Sigur că se poate trăi din artă. Şi se poate trăi bine. Că pictura este o sursă importantă de venit ne-o dovedesc în primul rând profesorii noştri, care ne îndeamnă să nu ne subestimăm şi să cerem pentru lucrări preţul corect”.

Criza de idei constructive

Spre deosebire de Oana Bedrulea, care îşi doreşte să intre în Uniunea Artiştilor Plastici şi urmează o facultate de profil, Vasile Busuioc (71 de ani) nu a făcut studii de specialitate şi nici nu a aspirat vreodată la statutul de membru al Uniunii. Locuieşte, de asemenea, în oraşul Gura Humorului şi pictează din 1954.

Nu se consideră un artist în adevăratul sens al cuvântului, pentru că, recunoaşte pictorul, nu lucrează pentru a se întreţine din această meserie. „Nu pictez presat de necesităţile zilei de mâine, o fac doar din pasiune. Pictorii care trăiesc de pe urma muncii lor trebuie să se adapteze cerinţelor pieţei, nu pot fi doar creativi, fără să fie şi profitabili. Eu mi-am dorit să pictez fără constrângeri”.

Vasile Busuioc admite că materialele necesare pentru pictură sunt scumpe pentru că sunt aduse în cea mai mare parte de peste hotare. „Cei mai buni producători de culori de apă şi de ulei sunt italienii, francezii şi germanii. Tot germanii sunt cei mai buni şi în producţia de pensule”. Un pictor care „se respectă” trebuie să îşi aleagă cu grijă pensulele cu care lucrează şi trebuie să se ferească de numeroasele falsuri de pe piaţă. „Cele mai bune pensule sunt cele din păr natural. Pentru ulei, firul trebuie să fie mai aspru, asemenea celui de porc. Pensulele pentru tempera şi acuarelă au un păr mai fin, mai elastic, ca  părul de jder, de exemplu”.

În prezent, Vasile Busuioc pictează îndeosebi icoane, despre care spune că trebuie să respecte regulile stricte ale picturii bizantine, de la chipul sfinţilor, până la veşminte, culori sau poziţia mâinilor acestora.

Pictorul lucrează la o icoană de dimensiunea A4 aproximativ 3 zile şi aceasta pentru că „nu se poate lucra în continuu, pe ud”. Tot el este cel care, în lunile de vară, îşi pregăteşte lemnul pe care îl foloseşte drept suport pentru pictură. Preţul unei icoane de aceste dimensiuni este de 150 de lei. Lucrează din 1954 în medie 60 de lucrări pe an.

Despre criza economică pe care o traversăm la nivel mondial, Vasile Busuioc spune că nu se răsfrânge direct asupra activităţii sale: „trăim o criză de idei constructive şi un exces de idei malefice. Atât”.

Pictorul ţine evidenţa lucrărilor pe care le vinde: anul acesta au fost în număr de 29, iar în 2007 şi 2008 a vândut câte 30 de piese. Un an foarte bun a fost 2006, cu peste 80 de lucrări vândute.

Iniţial, articolul a fost publicat aici.

Anunțuri